•
Specie erbacee perena, de nuanta albastru-vinetie, ghimpoasa, de 30-60 cm înaltime, ramificata numai la partea superioara. Frunzele sunt rigide si diferentiate: cele de la baza întregi, cu marginea dintata, cele tulpinale mai mici, palmat sectate. Florile sunt asezate în capitule globuloase albastrui. Planta creste în pasuni si fânete, pe locuri necultivate. Se întâlneste de la câmpie pâna în zonele deluroase superioare, în special în Transilvania si Banat.
Compozitie chimica Partile aeriene ale plantei contin între 1-2,5% saponozide între care predominanta este saniculasaponozida B, care, prin hidroliza, da glucoza; saniculagenina A, eryngium-sapogeninele D, F, G si H; zaharoza, chestoza, ferulol, un ester al ferulolui si izoferulolului, saruri minerale.
Farmacologie Vechi remediu traditional românesc utilizat cu rezultate bune în tusea convulsiva. Aceasta actiune a fost confirmata si de unele cercetari farmacologice. Datorita prezentei saponozidelor, extractele apoase din aceasta planta au si actiune diuretica.
Recomandari Utilizata din vechi timpuri în medicina traditionala româneasca, în tusea convulsiva, actiune confirmata si de cercetari stiintifice. Se recomanda si ca diuretic.
Mod de preparare si administrare Sub forma de decoct, preparat din 2 linguri planta la o cana cu apa; se beau 1-2 cani pe zi în mai multe reprize.
Contraindicatii Nu prezinta.